Clipe dramatice la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, unde o echipă de medici cardiologi, condusă de doctorul specialist Ovidiu Țoni, a reușit să salveze viața unui pacient aflat într-o situație critică, după un infarct miocardic sever complicat cu șoc cardiogen – una dintre cele mai grave urgențe cardiovasculare.
Pacientul a fost adus de urgență la spital, dar încă din primele momente medicii au știut că urmează o cursă contracronometru. Diagnosticul a confirmat cea mai sumbră ipoteză: artera principală care alimentează inima era complet blocată.
În astfel de cazuri, fiecare minut pierdut reduce dramatic șansele de supraviețuire. Cu experiență, precizie și sânge rece, echipa medicală a intervenit rapid, realizând o procedură complexă de revascularizare în doi pași. Efortul a dat rezultate, iar pacientul a fost salvat.
După momente de luptă neîncetată și îngrijiri intensive, vestea pe care orice medic își dorește să o dea a venit: pacientul a fost externat și s-a întors acasă, alături de cei dragi.
„Nu există mulțumire mai mare decât o viață salvată. Când ești anunțat că se îndreaptă spre tine un pacient cu infarct miocardic aflat în șoc cardiogen, nu prea ai timp de gânduri. Știi că fiecare minut contează și te pregătești pentru ce este mai dificil. De această dată, suspiciunea s-a confirmat: ocluzia completă a principalului vas care irigă inima. O situație critică, în care șansele pacientului depind de rapiditatea și de precizia intervenției. După o procedură de revascularizare realizată în doi pași, lupta a fost câștigată. Astăzi, pacientul pleacă acasă. La familie. La viața lui”, a declarat medicul cardiolog Ovidiu Țoni.
Povestea acestui pacient este încă o dovadă că profesionalismul, experiența și intervenția la timp pot învinge chiar și cele mai dificile urgențe medicale. Pentru echipa de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, cea mai importantă recompensă rămâne aceeași: încă o viață salvată!
















