Misiune dramatică, cu deznodământ tragic, în municipiul Călărași! Un tânăr în vârstă de numai 25 de ani, surprins vineri după-amiază sub un mal de pământ, în zona din spatele serelor, în cartierul Obor, a fost găsit fără viață de echipele de salvatori, după aproximativ șapte ore de intervenție neîntreruptă.
Bărbatul fusese acoperit în totalitate de pământ, iar operațiunea de căutare s-a desfășurat în condiții extrem de dificile. Pompierii au depus eforturi susținute, săpând până la o adâncime de aproximativ 7,5 metri, acolo unde a fost descoperit trupul neînsuflețit al victimei.
Confirmarea tragică a venit din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași:
„Victima a fost găsită decedată, la o adâncime de aproximativ 7,5 metri, după șapte ore de eforturi susținute!”, au transmis reprezentanții ISU Călărași.
La locul tragediei au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție ale pompierilor militari, cu două autospeciale de intervenție, o autospecială de transport personal și victime multiple, precum și un container multirisc.
În sprijinul salvatorilor au intervenit polițiști, jandarmi, reprezentanți ai Primăriei și echipaje ale Serviciului de Ambulanță.
Operațiunea a necesitat măsuri speciale de protecție. Un buldo-excavator pus la dispoziție de Primărie a fost folosit pentru susținerea panourilor de lemn montate în zona intervenției, astfel încât salvatorii să poată acționa în condiții de siguranță.

















