Blocaj privind pensiile speciale ale magistraților, după ce Curtea Constituțională a amânat din nou decizia, de data asta pentru 16 ianuarie, deși premierul Ilie Bolojan ceruse anterior CCR să ia o decizie până la 1 ianuarie, când dorea ca legea să intre în vigoare pentru a răspunde cerințelor UE privind fondurile din PNRR. În două zile consecutive (duminică și luni, respectiv 28 și 29 decembrie 2025), cei patru judecători numiți de PSD au boicotat ședința.
Reacțiile politice nu au întârziat, fiind voci care chiar cer ca cei patru judecători să fie dați afară.
Potrivit unor surse din CCR, citate de Agerpres.ro, la ședința de luni nu s-au prezentat cei patru judecători propuși de PSD la Curtea Constituțională – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc. Ei au părăsit ședința și duminică și nu au mai venit la dezbateri. Tot pe surse a apărut informația că cei patru judecători au cerut un studiu de impact al acestui proiect, însă Simina Tănăsescu, președintele CCR, a declarat luni că acesta nu este relevant în cazul proiectului de reformă a pensiilor magistraților.
Din Dâmbovița, deputatul USR Daniel Blaga arată consecințele comportamentului celor patru judecători, cea mai gravă dintre ele fiind că România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR.

„Când nu vrei să dai o decizie, pur și simplu nu vii la muncă. Asta pare să fie noua „doctrină constituțională” la Curtea Constituțională a României. 4 judecători puși acolo de PSD au ales să blocheze deliberat judecarea pensiilor magistraților. Nu prin vot. Nu prin argumente juridice. Ci prin absență. Fără ei, nu e cvorum. Fără cvorum, nu e decizie. Fără decizie, legea nu intră în vigoare.
Simplu. Cinic. Extrem de convenabil pentru cei care trăiesc din privilegii. Între timp, România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR. Bani europeni pentru reforme reale blocați pentru ca unii să-și apere pensiile speciale. Acești judecători puși de PSD nu sunt în grevă. Nu protestează. Nu au conflicte de muncă.
Doar refuză să-și facă treaba, deși sunt plătiți regește, cu mandate garantate nouă ani, tocmai pentru a fi independenți și responsabili.
Reforma pensiilor speciale este una dintre puținele teme care unește aproape toată societatea.
De aceea e sabotată. Pentru că lovește exact în cercul închis al privilegiilor. Și să fie clar: când o Curte Constituțională ajunge să funcționeze după principiul „dacă nu ne convine subiectul, nu venim”, problema nu mai e legea. Problema e instituția.
România nu poate fi ținută captivă de 4 absențe calculate. Iar dacă cineva crede că astfel de jocuri pot continua la nesfârșit, se înșală. Reforma CCR nu mai este un slogan. Este o necesitate democratică.”, a transmis parlamentarul USR.
Vă reamintim că noul proiect de modificare a pensiilor magistraților adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. Cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.
Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii și procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape la același nivel cu ultimul salariu încasat.














