Daniel Blaga, deputat USR: „România merită să fie condusă de către oameni integri, nu tot de către hoți, așa cum a fost obișnuită”

Publicitate

USR a solicitat demisia lui Lucian Bode din funcția de ministru al Afacerilor Interne, după ce Comisia de Etică a UBB că teza de doctorat a acestuia este „profund viciată”. Reprezentanții USR au protestat, vineri, la Ministerul Afacerilor Interne și la Palatul Cotroceni cu bannere cu mesajele „Șeful polițiștilor e hoț. Bode, demisia!” și „Iohannis, președintele plagiatorilor Ciucă, Bode, Cîmpeanu”.

Totodată, deputatul USR Daniel Blaga a transmis că România merită să fie condusă de către oameni integri, nu de către hoți.

„Într-un moment în care Ministerul Afacerilor Interne se află în centrul unui scandal fără precedent, din cauza abuzurilor DIPI (mai celebru încă sub numele de „Doi și-un sfert”), instituție care i se subordonează direct și pe care o controlează, ministrul Bode, „legat de scaun” așa cum bine îl știm, e în continuare apărat „cu stoicism” de către Iohannis, PNL și PSD. Asta după ce, acum 2 zile deja, a fost oficial „uns” drept hoț, furtul său intelectual fiind recunoscut de către UBB.

Instituțiile pe care românii se bazează, mai ales în astfel de situații, se fac că plouă, așteptând ca furtuna să treacă. Noi nu facem acest lucru și-am decis să le reamintim. Și-o vom continua să o facem până când Bode (și nu doar el) va pleca. România merită să fie condusă de către oameni integri, nu tot de către hoți, așa cum a fost obișnuită”, a transmis deputatul Daniel Blaga.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!