Dâmbovițean prins la volan băut și fără permis de conducere

Publicitate

Un tânăr de 24 de ani, din Speriețeni, a fost prins la volan băut și fără permis de conducere. Bărbatul a fost oprit pentru control de polițiști, joi seara, pe drumul comunal 64A, pe raza satului Siliștea.

Acesta fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.475 de lei, iar, în cauză, s-a întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

,,La data de 8 august a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au oprit pentru control, pe drumul comunal 64A, în satul Siliștea, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Speriețeni.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!