Dâmbovițean de 19 ani, prins drogat la volan pe o stradă din Târgoviște aproape de miezul nopții

Publicitate

Un tânăr de 19 ani, din comuna Dragomirești, a fost prins în trafic sub influența drogurilor. Aproape de miezul nopții, sâmbătă, 7 martie, bărbatul a fost tras pe dreapta de polițiști pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Târgoviște.

În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, iar din buletinele de analiză toxicologică a rezultat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, fiind dispuse măsurile prevăzute de lege.

„La data de 9 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sun influența alcoolului sau a altor substanțe.

Precizăm faptul că, la data de 7 martie, în jurul orei 23.15, polițiștii au oprit pentru control pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Târgoviște, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Dragomirești”, a precizat IPJ Dâmbovița.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!