Un copil de 12 ani, din orașul Pucioasa, a fost prins de polițiști, duminică seara, în timp ce conducea fără a deține permis de conducere o motocicletă neînmatriculată. Despre „isprava” minorului știa și mama sa, cea care îi încredințase motorul.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere.
„La data de 16 noiembrie, în jurul orei 18:40, polițiștii din cadrul Formațiunii Ordine Publică Pucioasa au depistat un minor, de 12 ani, în timp ce ar fi condus, în orașul Pucioasa, o motocicletă pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că motocicleta ar fi neînmatriculată în circulație și i-ar fi fost încredințată minorului de către mama sa, o femeie, de 51 de ani, din orașul Pucioasa”, a precizat IPJ Dâmbovița.
















