Vești extraordinare pentru învățământul dâmbovițean! După soluționarea contestațiilor la examenul de Bacalaureat 2026, județul Dâmbovița mai câștigă două medii de 10, ridicând astfel la patru numărul absolvenților care au încheiat examenul maturității cu media maximă.
Cele două noi performanțe aparțin unor eleve de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște: Adriana Valentina Dima, absolventă a specializării Științe Sociale, și Ana Maria Daria Mihalache, absolventă a specializării Filologie. Ambele au ajuns la media perfectă în urma reevaluării lucrărilor, confirmând valoarea și nivelul excepțional al pregătirii lor.

Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” domină Bacalaureatul!
Astfel, după contestații, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” ajunge la nu mai puțin de trei medii de 10 la Bacalaureatul din acest an. Prima performanță fusese obținută încă de la afișarea rezultatelor inițiale de Alexandra Elena Neacșu, ceea ce transformă instituția de învățământ într-un adevărat reper al excelenței în județ.

„Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” Târgoviște se mândrește cu trei absolvenți care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat 2026. Felicitări din suflet pentru această performanță remarcabilă! Rezultatele voastre sunt rodul muncii susținute, al perseverenței și al pasiunii pentru învățătură. Felicitări profesorilor care v-au îndrumat cu profesionalism, părinților care v-au fost alături și întregii comunități a colegiului, care continuă să formeze generații de tineri valoroși. Vă dorim mult succes în drumul pe care îl veți urma și cât mai multe împliniri! Sunteți un exemplu pentru toți cei care cred că munca și seriozitatea duc întotdeauna la performanță. Felicitări tuturor absolvenților pentru rezultate! Aproape 60% medii între 9 și 10”, au transmis reprezentanții colegiului târgoviștean.
Performanța Colegiului Pedagogic completează un tablou remarcabil al Bacalaureatului 2026 în Dâmbovița. Tot în această vară, Daniela Șerban, absolventă a Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, a obținut, de asemenea, media 10.

















