Un bărbat de 43 de ani a ajuns la spital de urgență, sâmbătă de dimineață, fiind implicat într-un accident violent, pe DN 72A, în afara localității Priseaca. După ce a pierdut controlul direcției de deplasare, într-o curbă, acesta a intrat cu mașina într-un parapet.
,,La fața locului a fost identificată o victimă, un bărbat de 43 de ani, conștient, care a primit îngrijiri medicale din partea echipajelor de medicale. Ulterior, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Dâmbovița.
Polițiștii au efectuat verificări în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor prevăzute de lege.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.














