Cursurile Școlii Populare de Arte “Octav Enigărescu”, sistate în perioada 11-31 martie

Publicitate

Ionuț Parghel

Epidemia de coronavirus “îngheață” activitatea și la Școala Populară de Arte “Octav Enigărescu” din Târgoviște. Unitatea de învățământ își va suspenda cursurile organizate de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, începând de astăzi și până la finalul lunii martie.

“În perioada 11 – 31 martie 2020 se suspendă cursurile organizate de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița în cadrul Școlii Populare de Arte „Octav Enigărescu“, cu posibilitatea prelungirii măsurii în funcție de evoluția extinderii îmbolnăvirilor cauzate de virusurile gripale, dar și de posibilele infecții cu COVID-19 (coronavirus).

Această măsură a fost luată în urma dispoziției președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, domnul dr. jr. Alexandru Oprea, dar și a deciziei Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, întrunit în data de 9 martie 2020, de a suspenda procesul de învățământ în unitățile școlare”, se arată într-o informare a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!