Primăria Municipiului Târgoviște anunță că, pe fondul Codului Galben de ninsori în vigoare și ținându-se cont de temperaturile scăzute care vor favoriza formarea de polei, a fost luată decizia suplimentarii curselor pe traseele interne pentru miercuri dimineață, 19 februarie, în intervalul orar 07.00-09.00, precum și pentru intervalul orar 15.00-18.00, în vederea încurajării utilizării transportului public, în detrimentul autoturismelor proprii, mai ales că este vacanță școlară.
Acest lucru va facilita și activitatea utilajelor de deszăpezire și va determina evitarea unor eventuale incidente în trafic.
Totodată, se reamintește că biletul are un cost de numai 2 lei, iar copiii, chiar dacă este vacanță, precum și pensionarii cu pensii inferioare pragului de 3000 lei, beneficiază de gratuitate!
„Pentru a fi pe deplin conștienți de dificultatea activității de deszăpezire în condițiile meteo actuale, precizez că în municipiul Târgoviște suprafața străzilor și trotuarelor este de aproximativ 1.200.000 metri pătrați și chiar dacă vă asigurăm de implicarea noastră totală, cu sinceritate vă spun că este absolut imposibil să fim prezenți concomitent, pe toate străzile și în toate cartierele!
Așadar, vă propun ca mâine dimineață să lucrăm în echipă, iar în măsura posibilului, să renunțați la deplasarea cu mașina personală și să folosiți autobuzele Primăriei Târgoviște, care oferă condiții ideale de călătorie”, a transmis Cristian Stan, primarul Târgoviștei.
Cetățenii municipiului Târgoviște au la dispoziție următoarele numere de telefon în caz de urgență:
– 0731.316.716 / 0245.217.134 Dispecerat Direcția de Salubritate;
– 0245.921 / 0731.327.436 Dispecerat Poliția Locală;