Polițiștii dâmbovițeni fac cercetări în cazul cailor bătuți cu bestialitate, de Bobotează, în comuna Dragomirești, satul Mogoșești.
De o perioadă de timp, mass media națională este plină de exemple de cruzime față de animale, iar acum a venit rândul Dâmboviței să ”țină capul de afiș”.
Potrivit Mediafax, obiceiul numit Botezul cailor, de la Mogoșești – Dragomirești, s-a lăsat cu un dosar penal întocmit de polițiști pentru infracțiunea de rănire sau schinguire a animalelor. La acel eveniment, caii au fost bătuți cu biciul și puși să care blocuri uriașe de ciment, pe imaginile filmate observându-se cum se opinteau.
Vă reamintim că, la nivel național, în ultimele zile, știrile că niște minori au introdus o petardă în gura unui câine (la Satu Mare, caz în care a fost inițiată o petiție națională pentru pedepsirea vinovaților), iar la București un bărbat a spânzurat un câine de o țeavă de gaze în apropierea Gării de Nord (el a fost reţinut şi va fi dus la instanţă pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiunea de ucidere a animalelor cu intenţie).
Sursă foto: captură Columna TV.














