Consiliul Național al Elevilor cere fiscalizarea meditațiilor! “Această industrie a meditațiilor ajunge să producă chiar și până la 300 de milioane de euro anual”

Publicitate

Mai multe ministere, precum Ministerului Finanţelor, Ministerului Educaţiei, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei au primit o propunere din partea Consiliului Național al Elevilor, prin care se cere fiscalizarea pregătirilor suplimentare pe care le fac profesorii, și chiar pedepsirea cadrelor didactice care nu declară aceste surse de venit, scrie Antena3.ro.

Președintele Consiliului Național al Elevilor, Rareș Voicu, a declarat că a ales să înainteze această solicitare întrucât în ultima perioadă a crescut numărul copiilor care vor să facă pregătire în particular cu profesorii, având în vedere perioada pandemică în care școala nu s-a făcut la cel mai înalt nivel.

Crescând această cerere a copiilor de a face meditații, au crescut și pretențiile financiare ala profesorilor, după cu spune și Rareș Voicu: “Această industrie a meditațiilor ajunge să producă chiar și până la 300 de milioane de euro anual. Ori, dacă este să privim datele din 2019 de la ANAF vedem că din toți profesorii care fac meditații în România doar 4.135 au depus declarații și le sunt impozitate acele venituri. Tot ce cerem noi este ca acest fenomen să treacă în legalitate în mod integral. Tarifele care sunt aplicate acum sunt în afară legii” , a declarat acesta pentru Antena3.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!