Reforma administrativă anunțată marți seara, care se adaugă peste majorările de taxe, impozite, scumpiri galopante, l-au făcut pe senatorul AUR de Dâmbovița, Constantin Ciprian Iacob să se întrebe dacă guvernul și premierul au un plan de țară și știu direcția în care România și românii ar trebui să meargă.
„30% concedieri în primării, 100% neasumare guvernamentală și taxe majorate excesiv, în timp ce benzina și motorina se scumpesc continuu.
Oare această țară mai este guvernată pentru români? Reducerea aparatului administrativ cu 30%, aruncată în mare parte în cârca primarilor. Mărirea excesivă a prețului combustibilului…
Unde vreți să duceți această țară, domnule Bolojan? Care este direcția? Aveți un plan cu această țară? Unde o vedeți în următorii 30, 40 de ani? Pentru că e clar, la momentul acesta, nici dvs nu știți în ce direcție mergeți!” – a întrebat public parlamentarul AUR.
Vă reamintim că ieri seară premierul a anunțat că guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă privind relansarea economică şi reforma administraţiei. Printre altele, reforma administrativă prevede concedieri masive în rândul personalului bugetar în special din cabinete, prefecturi, primării, poliție locală.
























