Clipe dramatice, sâmbătă, pentru o copilă, de 7 ani, lovită violent de o mașină! Fetița a fost spulberată de un autoturism, la scurt timp după ce a ieșit din curtea locuinței și a traversat strada printr-un loc nepermis. Accidentul teribil a avut loc în localitatea Todirești.
În urma impactului minora a fost rănită grav. Potrivit medicilor, aceasta a suferit multiple traumatisme, printre care și o fractură deschisă complexă la gamba dreaptă. Copila a fost transportată la spital cu un elicopter SMURD.
La volanul mașinii implicate în accident se afla un tânăr de 19 ani, din localitate.
,,La data de 20 septembrie a.c., în jurul, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești, în comuna Todirești.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că o minoră, de 7 ani, ar fi ieșit din curtea locuinței și s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis, moment în care ar fi fost acroșată de un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din Todirești.
În urma evenimentului rutier, minora a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului”, au transmis polițiștii ieșeni.