Clipe de groază, luni seara, pe o stradă din Microraionul 6, din Târgoviște, după ce un autoturism a luat foc. Pompierii militari au intervenit de urgență pentru lichidarea flăcărilor.
Incendiul s-a manifestat la nivelul compartimentului motor. Din fericire nu au existat victime.

„În jurul orei 20.45, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la un autoturism în municipiul Târgoviște, pe strada Dr. Benone Georgescu.
La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Târgoviște, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Incendiul a fost lichidat”, a precizat ISU Dâmbovița.















