Clădirea principală a Primăriei Târgoviște va fi restaurată și consolidată! Primarul Cristian Stan a făcut anunțul

Publicitate

Clădirea principală a Primăriei Târgoviște (corpul A), situată pe strada Revoluției, va face obiectul unei investiții de restaurare.

Clădirea datează de la finalul secolului al XIX-lea și este monument istoric.

Potrivit primarului municipiului, Cristian Stan, clădirea va fi restaurată și consolidată, „astfel încât și generațiile viitoare să se poată bucura de un bun de patrimoniu al comunității de o valoare inestimabilă, atât din punct de vedere istoric, cât și arhitectural.

Lucrările vor debuta probabil anul viitor și cred că avem datoria să întreținem și să transmitem generațiilor viitoare, în condiții foarte bune, o clădire monument istoric. Frumusețea acestei clădiri nu va fi afectată, va fi păstrată așa cum este, numai că va fi restaurată”.

Valoarea proiectului este de 14.000.000 lei, iar finanțarea accesată de către administrația locală târgovișteană este integral nerambursabilă!

Clădirea primăriei, împreună cu fostul sediu al prefecturii, unde funcționează acum Muzeul de Artă, sunt construite în stilul Beaux Arts și datează din perioada La Belle Époque.

„Ambele construcții din Târgoviște sunt opera arhitectului (unele surse îl desemnează ca antreprenor constructor) Giovanni Baldassare Vignossa (am găsit, în șase surse, diferite feluri de scriere a acestui nume, optând pentru forma de față) și a artistului decorator Giovanni Battista del Basso. Aceștia au făcut parte din cel de-al «doilea val» de constructori, arhitecți și artiști italieni activi în țară, care au contribuit în mare măsură la ridicarea mediului construit a ceea ce este acum arhitectura României”, scrie dl Valentin Mandache, istoric arhitectural, pe blogul casedeepoca.wordpress.com.

Publicitate