Ciocnire violentă în intersecție! Bărbat din Dâmbovița, transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, după impactul dintre un autoturism și un moped electric

Publicitate

Un accident violent s-a produs marți seara, în localitatea Valea Voievozilor, comuna Răzvad, la intersecția dintre DN 72 și DJ 719. Un autoturism și un moped electric s-au ciocnit violent, iar conducătorul mopedului a fost rănit, Acesta a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Vinovat pentru producerea impactului ar fi șoferul autoturismului, un bărbat de 57 de ani, din comuna Răzvad. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului rutier.

„Marți seara, 22 septembrie, în jurul orei 18:30, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Valea Voievozilor.

Din verificările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 57 de ani, din comuna Răzvad, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, la intersecția cu DJ 719, în localitatea Valea Voievozilor, ar fi intrat în coliziune cu un moped electric condus de un bărbat, din comuna Valea Voievozilor.

În urma impactului, conducătorul mopedului a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Concomitent pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Publicitate