Ciocnire teribilă între două mașini după ce un tânăr s-a urcat la volan beat criță și cu permisul suspendat! Trei persoane, transportate de urgență la spital

Publicitate

Clipe dramatice pentru trei persoane, vineri de dimineață, după ce au fost implicate într-un accident violent. În urma ciocnirii violente dintre două autoturisme, cele trei victime au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Vinovat pentru producerea accidentului, consumat pe DN 108C, pe raza localității clujene Gârbău, a fost un tânăr de 23 de ani. Acesta s-a urcat la volan beat și cu permisul de conducere suspendat. După ce a pierdut controlul direcției de deplasare, acesta a pătruns pe contrasens și a izbit în plin mașina condusă de un bărbat, în vârstă de 41 de ani.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

„În data de 12 iunie a.c., în jurul orei 06.35, a avut loc un accident rutier pe DN 108 C, în localitatea Gârbău, cu implicarea a două autoturisme și rănirea a trei persoane.

Conform primelor informații, un tânăr de 23 de ani, din comuna Sânpaul, aflat la volanul unui autoturism care circula dinspre municipiul Cluj-Napoca înspre comuna Aghireșu, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Almașu.

În urma impactului, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, respectiv conducătorii auto și un pasager de 25 de ani, din autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani, aceștia fiind transportați la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, bărbatul de 41 de ani având rezultat negativ și tânărul de 23 de ani având un rezultat de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul de 23 de ani figura cu exercitarea dreptului de a conduce suspendat”, a precizat IPJ Cluj.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!