O ciocnire devastatoare între două mașini a avut loc, sâmbată la orele amiezii, pe DJ 702A, pe raza comunei Valea Mare. În urma impactului, un șofer a fost rănit. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Vinovat pentru producerea cerea accidentului este un bărbat, de 67 de ani, din București. Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Găești, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
,,În jurul orei 11:32 pompierii au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs în localitatea Valea Mare, în care au fost implicate două autoturisme.
În urma evenimentului a fost identificată o victimă, conștientă, neîncarcerată, care a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului medical, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Concomitent echipajele au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe durata intervenției”, a transmis ISU Dâmbovița.
Polițiștii dâmbovițeni au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier.
,,Din cercetările preliminare s-a stabilit că un bărbat, de 67 de ani, din municipiul București, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 702A, în comuna Valea Mare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Crângurile.
În urma coliziunii, șoferul de 43 de ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au precizat și polițiștii dâmbovițeni.














