Chindia Târgoviște și Dâmbovița Mall și-au unit forțele într-un parteneriat care aduce împreună două simboluri ale comunității târgoviștene.
În calitate de partener oficial al Chindiei, Dâmbovița Mall susține performanța, pasiunea și spiritul local și vine cu o surpriză pentru toți fanii Chindiei.
Luni, de la ora 17:00, va fi inaugurat un magazin oficial al echipei, chiar în Dâmbovița Mall.
La deschidere vor fi prezenți președintele Chindiei, Marius Pavel, dar și trei jucători-surpriză, gata să-și întâlnească suporterii.

„Dâmbovița Mall și stadionul Eugen Popescu rămân două locuri unde prietenii din Târgoviște se întâlnesc – cu pasiune, energie și bucurie. Totul pentru Chindia. Totul pentru Târgoviște”, transmit reprezentanții centrului comercial.
Acesta va deveni al doilea magazin oficial al Chindiei, după cel deschis, în luna octombrie, în apropierea Tribunei 2 a stadionului „Eugen Popescu”. La inaugurarea primului shop au fost prezenți jucătorii Daniel Celea și Daniel Florea, dar și team-managerul Dragoș Pătru.
















