Chindia Târgoviște a încheiat anul cu victorie! Daniel Florea și Alexandru Albu au semnat golurilor dâmbovițenilor în disputa cu CS Dinamo București

Publicitate

O nouă victorie importantă pentru Chindia Târgoviște în campionat! Astăzi, pe teren propriu, la ultima reprezentație din acest an, dâmbovițenii au trecut cu 2-0 de CS Dinamo București, într-un joc ce a contat pentru etapa a 17-a. În disputa cu bucureștenii, golurile formației din Târgoviște au fost semnate de Daniel Florea (38 – penalty) și Alexandru Albu, la intrarea în ultimul sfert de oră al întâlnirii.

A fost al treilea succes consecutiv pentru târgovișteni, după seria de cinci jocuri în care s-a obținut doar un punct. În urma succesului de astăzi, dâmbovițenii s-au apropiat și mai mult de locurile de play-off. Cu 30 de puncte acumulate, Chindia a urcat pe locul 7 în clasament, aflându-se la doar două lungimi distanță de ocupantele locurilor 5 și 6 ( FC Bihor și CSM Reșița) și la trei puncte distanță de ocupantele locurilor 3 și 4 (FC ASA Târgu Mureș și FC Voluntari).

În disputa cu Dinamo, antrenorul Ilie Poenaru a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din . Contra – Martac, Bilali, Celea, Ioniță ( 72 C. Dinu) – Roșu (46 Albu, Honciu – Pesic (72 Plaza), Florea (72 Popadiuc), B. Petre – A. Stan (61 Tache).

Pentru a prinde un loc de play-off la finalul sezonului regulat, Chindia Târgoviște trebuie să continue seria victoriilor și în meciurile din primăvară, când va juca împotriva unor adversari redutabili, precum CSM Reșița (d), FC Bihor (a), ASA Târgu Mureș (d) și Metalul Buzău (a).

Așadar, în primăvara anului viitor, dâmbovițenii vor mai avea de disputat patru finale în care trebuie să obțină cât mai puncte pentru a putea reuși îndeplinirea obiectivului propus la începutul stagiunii: accesul în play-off.

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!