Ce mai sunt colindele în ziua de astăzi? Cu ce am înlocuit merele, covrigii și… ”Foaie verde portocală”?

Publicitate

”Colindele sunt cântece tradiționale românești, anume felicitări (urări) de tip epico-liric, având în general între 20 și 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreștină. Colindele se cântă în preajma Crăciunului și Anului Nou. Unele dintre ele au o sumedenie de variante și versiuni, potrivit diferitelor regiuni și graiuri”, aceasta este denumirea oficială.

Însă ce mai sunt colindele în ziua de astăzi, cum mai reușim să transmitem tradiția pe care, la rândul nostru, o știm de la părinți și bunici? Este o întrebare extrem de dificilă, când totul acum pare sau chiar este doar comercial.

Obiceiul ținut în seara de 23 decembrie sau în dimineața de 24 decembrie, adică în Ajunul Crăciunului, se mai păstrează și astăzi, însă puțini copii se mai adună în ”cetele” uriașe, de la mic la mare, puțini se mai îmbracă tradițional și își iau trăistuța în spinare, gata să o umple cu mere, nuci și covrigi.

În special în zona urbană, din ce în ce mai puțini copii vin la colindat, în general câte doi, iar cei mai micuți însoțiți de câte un părinte sau bunic care are grijă de ei.

Cel puțin în ultimii zece ani, acel ”Foaie verde portocală” a fost înlocuit aproape invariabil cu ”Domn, Domn să-nălțăm”, ceea ce nu este un lucru rău, dimpotrivă, iar copiii primesc astăzi dulciuri, mandarine, portocale, bomboane de pom, ciocolată și bani, mai puțin covrigi și mere, așa cum era odinioară, lucru nici acesta rău, însă ar trebui să se țină cont că este totuși perioadă de post.

Unii dintre ei ne-au spus că abia așteaptă seara de colind, este și distracție și fac și un ban de buzunar. Ei spun că au învățat colindele la școală, unii la orele de Muzică, alții la orele de Religie sau pur și simplu au ”intrat pe youtube”.

Din păcate, doar unii dintre ei reușesc să înțeleagă semnificația profundă a colindelor, a cântecelor care transmit bucuria și emoția Nașterii Mântuitorului. Sunt cei care sunt crescuți în dragostea lui Hristos, cu obiceiuri creștinești pe care le văd la părinți și bunici și cărora le este lesne să înțeleagă și partea tradițională și adevărată a Crăciunului, nu doar pe cea comercială.

În mediul rural, obiceiul se păstrează mai bine, pentru că se implică și preoții, uneori primăriile, cadrele didactice, părinții, bunicii. Sunt zone în România deja ”celebre” pentru păstrarea cu sfințenie a obiceiurilor de iarnă, cum sunt Maramureșul sau Bucovina.

De asemenea, sunt județe, inclusiv Dâmbovița (la Moroeni) unde se organizează Festivaluri ale colindelor la care participă ansambluri din toată țara, însă frumusețea cântecelor, a portului popular și tradiția de pe scene trebuie duse acolo unde omul are nevoie de speranță și dragoste de Hristos, din poartă în poartă, din ușă în ușă.

Poate că totul este în schimbare, într-adevăr, parcă nici iarna nu mai e ce-a fost, darămite oamenii, însă așa cum străinii știu să-și păstreze și chiar exporte obiceiurile, poate n-ar fi rău ca noi, românii, măcar să avem grijă ca ele să nu piară. Până la urmă, tradițiile ne definesc ca națiune și, știm cu toții, ”nimic nu este mai bun ca acasă”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!