Caz incredibil în Dâmbovița! Câinele fiului primarului din Butimanu, împușcat de un vânător, pe proprietatea edilului. Polițiștii au întocmit dosar penal

Publicitate

Caz incredibil petrecut sâmbătă în satul Lucianca – comuna Butimanu! Un vânător a împușcat cu sânge rece câinele fiului primarului din Butimanu după o partidă de vânătoare, chiar pe proprietatea edilului.

Mai mult de atât, potrivit primarului Gabriel Dragnea, după împușcarea animalului, vânătorul l-ar fi agresat pe edil, după ce acesta a cerut explicații de ce a tras în animal. De asemenea, la apariția polițiștilor la fața locului, vânătorul ar fi încercat să plaseze vina pe un bărbat mai în vârstă, participant și el la partida de vânătoare.

La scurt timp după cele întâmplate, oamenii legii au deschis dosar penal pentru  braconaj cinegetic, uz de armă legală fără drept, uciderea animalelor cu intenție și violare de domiciliu și lovire.

În ziua de 28 decembrie 2019, pe proprietatea mea din satul Lucianca, comuna Butimanu, județul Dâmbovița, ziua în amiaza mare, a ajuns numitul F. Cătălin, însoțit de doi adulți și un minor, fiul său, în vârstă de aproximativ 13 ani. Veneau de la vânătoare. Și pentru că nu vânaseră nimic, mi-a împușcat în cap câinele, care i-a venit în întâmpinare, fără vreo intenție agresivă.

Câinele, pe care l-am crescut de mic, era al fiului meu, care l-a îngrijit de mic până la întâlnirea cu F. Cătălin. Au crescut împreună, s-au jucat amândoi, s-au fugărit în curte, au sărit în trambulină ca doi copii. Era așadar un câine extrem de docil și de lipsit de agresivitate. A sfârșit în chinuri, după mai bine de 12 ore,la o clinică veterinară, unde medicii au încercat tot ce era posibil pentru a-l salva.

În momentul în care am fugit la fața locului, unde am văzut câinele zăcând într-o baltă de sânge, ca să cer explicații, F.Cătălin a devenit agresiv, atât verbal, cât și fizic, la un moment dat, urcând în mașina cu care venise lovindu-mă cu ea. La ancheta, din cate am înțeles, ca un mare las ce este, cu toții au dat vina pe un bătrân din grupul lor. Probabil că au realizat gravitatea faptelor și speră într-o pedeapsă mai blândă pentru cel în cauză, datorită prevederilor legale care-i privesc pe cei cu vârste atât de înaintate. Toate acestea, de la uciderea câinelui, până la comportamentul agresiv al celui în cauză, s-au petrecut sub ochii copilului agresorului, repet, în vârstă de aproximativ 13 ani.

Poliția, alertată de mine, a ajuns la fața locului și în scurt timp, făcându-și treaba exemplar. Pe numele lor a fost întocmit un dosar de urmărire penală, sub acuzațiile de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept, uciderea animalelor cu intenție, violare de domiciliu și lovire. Sper ca organele competente și justiția să-și facă datoria pana la capăt pentru a preveni pe viitor astfel de cazuri. Oricum, în urma lor, cei trei agresori au lăsat o familie traumatizată de cele petrecute, cu un copil plin de lacrimi, acum în prag de An Nou. O familie care pune sub semnul îndoielii siguranța conferită de propriul domiciliu, laolaltă cu un mare semn de întrebare referitor la regimul armelor și muniției, care se pare că poate ajunge pe mâna oricăror scelerați care confundă domeniul de vânătoare cu proprietatea privată a cuiva”, a transmis primarul localității Butimanu, Gabriel Dragnea, pe pagina sa de Facebook.

După ce a fost împușcat, câinele a fost dus la o clinică veterinară din București, dar cum a avut numeroase alice în corp, animalul a decedat ulterior. Se pare că bărbatul care a împușcat câinele fiului primarului din Butimanu este din București.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!