La 8 ani este îndrăgostită de balet și cucerește premii după premii! Maya Ioana Ciobotaru, elevă în clasa a II-a la Școala „Matei Basarab” din Târgoviște, dar și elevă a îndrăgitei și cunoscutei profesoare coregrafe Daniela Rotari, va reprezenta România la Campionatul European din Polonia, din perioada 11-14 iunie.
Deși are o vârstă atât de fragedă, Maya este un munte de talent și ambiție. A început baletul în anul 2019, la doar 3 ani, fiind fascinată de când a intrat pentru prima oară în sala de balet.
Au urmat zeci, sute de ore de antrenament sub îndrumarea profesoarei Daniela Rotari, iar Maya a descoperit astfel nu doar frumusețea baletului, ci și puterea pasiunii, a muncii și a încrederii în propriile visuri.

Datorită inspirației pe care profesoara i-a oferit-o ambițioasei balerine, ea a avut curajul să pășească în lumea concursurilor, urmând bucuria imensă a reușitelor.
A debutat pe scenă cu formația de balerine din care făcea parte, urcând alături de colegele ei pe podium la numeroase concursuri.
După 3 ani, la vârsta de 6 ani, Maya a început primul ei solo – „Fairy doll variation”, participând cu el pentru prima dată la Oradea, la Campionatul IDO pentru calificările europene, unde de altfel s-a și calificat.
În toamna aceluiași an, a participat și la Campionatul Ido pentru Mondiale, unde a ocupat locul 2.

La 7 ani, a mai făcut un pas înainte și a urcat, cu mari emoții, pe scena Campionatului Mondial Ido din Belgia, unde a participat cu categoria 8-12 ani și a reușit să obțină un loc pe la jumătatea clasamentului, însă a dobândit o experiență de neuitat.
A continuat cu ambiție și disciplină să participe la multe concursuri naționale și internaționale, urcând mereu pe podium – locurile I, II și III.
Urmează anul 2023 în care Maya a participat, de data asta la categoria ei de vârstă, la mai multe concursuri: DanceRo – locul 1, ArtDance – locul 2, Fulgii de Argint – locul 1. Și lista continuă…

2024 vine pentru Maya cu aceleași șanse, iar micuța noastră balerină urcă din nou pe podium la multe concursuri, schimbând între timp și categoria de vârstă.
Cele mai recente reușite sunt cel din Ruse, MOVMENT, unde a obținut locul 3 cu variația Fairy Doll. De altfel, cu aceeași variație la solo s-a calificat la Campionatul European Ido.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără sprijinul, răbdarea și încrederea pe care i le-a oferit profesoara coregraf Daniela Rotari.
Iar Maya, cu inocența vârstei, dar cu o ambiție de adult, spune din suflet: „Pentru mine, baletul e ca un vis frumos. Când dansez simt că zbor ca o pasăre ușoară. Când aud muzică simt că mă duce într-o lume magică. Mă bucur când învăț pași noi, chiar dacă uneori sunt grei, pentru că știu că devin din ce în ce mai bună. Baletul m-a învățat să fiu curajoasă, să nu renunț și să fiu mândră de mine. Baletul e parte din mine!”.
Urmându-și pasiunea și menirea, Maya este susținută necondiționat de profesoara sa căreia îi este extrem de recunoscătoare pentru tot ceea ce face, pentru munca și răbdarea sa, pentru energia pozitivă pe care o aduce în viața copiilor.
















