Cămătărie cu bani ascunși sub pământ în Dâmbovița! Un bărbat de 57 de ani a fost arestat preventiv

Publicitate

Descoperire spectaculoasă în timpul unor percheziții desfășurate în județul Dâmbovița, într-un dosar care vizează suspiciuni de camătă și abuz de încredere. Polițiștii au găsit aproape 200.000 de lei îngropați în curtea uneia dintre locuințele vizate de anchetă.

Anchetatorii au descins la două locuințe din județul Dâmbovița, în cadrul cercetărilor privind activitatea unui bărbat suspectat că ar fi acordat, în mod repetat, împrumuturi cu dobândă, fără a fi autorizat în acest sens.

În cursul zilei de miercuri, opt persoane au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri. Șase dintre acestea ar fi persoane păgubite în urma activităților investigate.

Potrivit polițiștilor, cercetările au indicat că, în perioada iunie 2025 – august 2026, un bărbat de 57 de ani, din comuna Braniștea, ar fi acordat mai multe împrumuturi de bani, solicitând ulterior restituirea sumelor împreună cu dobânzi.

„În urma activităților efectuate, la data de 2 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu – Formațiunea Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat de 57 de ani, din comuna Braniștea, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și camătă.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada iunie 2025 – august 2026, în calitate de persoană fizică neautorizată, ca îndeletnicire, bărbatul ar fi acordat mai multe împrumuturi bănești, oferite cu condiția restituirii împreună cu sume suplimentare reprezentând dobânzi”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Mașină dată garanție pentru 12.500 de lei

Anchetatorii susțin că, în perioada aprilie – mai 2026, bărbatul și-ar fi însușit și ar fi folosit fără drept un autoturism oferit drept garanție pentru un împrumut de 12.500 de lei.

Conform anchetei, înțelegerea ar fi presupus ca suma să fie restituită împreună cu încă 5.000 de lei, însă autoturismul ar fi fost folosit fără acordul proprietarului.

Banii găsiți îngropați în curtea locuinței

În urma perchezițiilor efectuate la cele două locuințe, polițiștii au descoperit aproape 200.000 de lei ascunși în pământ, în curtea uneia dintre proprietăți.

Descoperirea reprezintă una dintre principalele probe ridicate în cadrul anchetei, urmând ca oamenii legii să stabilească proveniența banilor și legătura acestora cu activitatea cercetată.

La data de 2 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu – Formațiunea Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul de 57 de ani. Acesta este cercetat pentru abuz de încredere și camătă.

Arest preventiv pentru cămătarul din Braniștea 

Joi, 3 septembrie, bărbatul a fost prezentat magistraților, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

„În urma activităților efectuate, la data de 2 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu – Formațiunea Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat de 57 de ani, din comuna Braniștea, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și camătă”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, iar anchetatorii urmează să stabilească întreaga activitate infracțională și prejudiciul produs.

 

 

 

Publicitate