Publicitate
Acasă Blog Pagina 44

Tensiuni uriașe pe Proiectul noii Legi a salarizării unitare! AUR anunță că nu va vota documentul în forma actuală. Ciprian Iacob, senator: „Ne-am asumat clar angajamentul că nu vom susține o lege care încalcă drepturile salariale”

0

Tensiuni uriașe pe Proiectul noii Legi a salarizării unitare. AUR anunță că nu va vota documentul în forma actuală, cinci mari federații sindicale au întrerupt dialogul cu Ministerul Muncii

Proiectul noii Legi a salarizării unitare a blocat scena politică și socială din România, după ce sindicatele majore au boicotat discuțiile, iar partidele de opoziție (AUR și PSD) au anunțat ferm că nu vor vota documentul în forma actuală.

Miza este uriașă, deoarece adoptarea acestei legi reprezintă Jalonul 420 din Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, iar eșecul ei pune în pericol fonduri europene de 770 de milioane de euro.

Cinci mari confederații sindicale naționale, inclusiv federațiile din Educație (FSLI, „Spiru Haret”, „Alma Mater”) și Sănătate (Sanitas), au întrerupt definitiv dialogul cu Ministerul Muncii.

Între timp, AUR își asumă clar angajamentul că nu votează legea salarizării, lege pe care o consideră „împotriva românilor”: „Noi am declarat încă de la început că nu votăm această lege a salarizării. În urma întâlnirilor pe care le-am avut cu confederațiile sindicale, ne-am asumat clar angajamentul că nu vom susține o lege care încalcă drepturile salariale ale medicilor, profesorilor și ale tuturor celorlalți angajați din sistemul public.

Nicușor Dan ar fi trebuit să se întâlnească cu liderii sindicatelor și să le explice dumnealor, să asculte punctul de vedere al dumnealor, dar președintele statului a ales să nu ne cheme nici măcar pe noi, al doilea partid votat de români în 2024 și primul în preferințele românilor.

Nu înțelegem cum vrea Nicușor Dan să rezolve problemele legate de legea salarizării”, a transmis senatorul dâmbovițean Constantin Ciprian Iacob.

Parlamentarul AUR spune că AUR „nu va vota niciodată vreo lege care le va scoate românilor bani din buzunare, iar cei 90 de parlamentari ai Alianței pentru Unirea Românilor vor refuza să voteze acest proiect.

Argumentele AUR sunt enumerate de senatorul Iacob: „pentru că are mai multe deficiențe pe care guvernul nu le-a rezolvat: inechitatea salarială dintre familiile ocupaționale, regimul sporurilor pentru condiții de muncă, lipsa de transparență totală a acestui guvern – nu există simulări complete și publice privind impactul asupra bugetarilor.

De asemenea, noi considerăm că acest guvern nu a precizat în clar și nu și-a asumat public care categorii profesionale vor avea salariile înghețate și care vor avea salariile diminuate”, a mai spus senatorul AUR.

România răspunde fără ezitare! A treia dronă rusească, neutralizată de un F-16 în Marea Neagră. Daniel Blaga, deputat: „Respect pentru piloții F-16!”

0

A treia dronă rusească, neutralizată în trei zile. Deputatul dâmbovițean Daniel Blaga transmite respectul pentru piloții F-16 și pentru toți militarii români

O altă dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă astăzi de militarii români. Este a treia dronă neutralizată în trei zile consecutive, a anunțat ministrul Apărării, Radu Miruță.

Potrivit ministrului, astăzi, la ora 10:13, o aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forțelor Aeriene Române a doborât o dronă care pătrunsese neautorizat în spațiul aerian al României.

„Drona a fost detectată de radarele MApN în afara spațiului aerian românesc, înainte de a pătrunde în România. A intrat în țară la 10:08 deasupra apelor teritoriale, la verticala 25km SE de Sulina, iar cinci minute mai târziu a fost neutralizată în condiții de siguranță, deasupra Mării Negre, în apele teritoriale ale României.

Siguranța României nu se apără cu sloganuri. Felicitări piloților și echipelor de suport de la sol!

Fiecare astfel de incident confirmă că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucraina continuă să genereze riscuri dincolo de granițele Ucrainei.

România va continua să își apere ferm suveranitatea și spațiul aerian, dar aceste provocări trebuie să înceteze”, a transmis ministrul Apărării.

Din Dâmbovița, deputatul USR Daniel Blaga salută acțiunile ferme și fără echivoc ale Armatei și transmite respectul său pentru piloții și militarii români: „România își apără spațiul aerian. A treia dronă rusească, neutralizată în trei zile. Respect pentru piloții F-16 și pentru toți militarii care veghează la securitatea României, 24 de ore din 24”, a declarat parlamentarul USR.

NATO a confirmat că avionul F-16 românesc implicat în intervenție opera sub comandă NATO, iar oficialii Alianței au precizat că verificările privind incidentul continuă și că instituțiile aliate se află în contact cu autoritățile române.

Cele trei drone rusești au pătruns în spațiul aerian românesc în mai puțin de 48 de ore.

Deversările ilegale, în vizorul Gărzii de Mediu Dâmbovița! Vidanjă urmărită și sancțiune de 20.000 de lei, la Dragomirești

0

O autospecială de vidanjare suspectată că deversa ilegal ape uzate fecaloid-menajere pe un teren agricol din comuna Dragomirești a fost urmărită de comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, în urma unei autosesizări.

Deși șoferul nu a fost surprins în flagrant în timp ce efectua deversarea, comisarii au observat că din autovidanjă se scurgeau lichide. Aceștia au urmărit vehiculul și l-au oprit pentru a identifica proveniența acestuia și societatea care îl deține.

În urma verificărilor din teren, efectuate la jumătatea lunii iunie, Garda de Mediu Dâmbovița a constatat mai multe neconformități și a sancționat societatea cu o amendă de 20.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 714/2022, care reglementează autorizarea, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale de colectare și epurare a apelor uzate.

Pe lângă sancțiunea contravențională, operatorului economic i-au fost impuse și măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate.

Reprezentanții Gărzii de Mediu Dâmbovița atrag atenția că respectarea legislației de mediu nu este opțională, iar orice activitate cu impact asupra mediului trebuie desfășurată în condițiile prevăzute de actele de reglementare.

„Atragem atenția tuturor operatorilor economici cu privire la obligația de a respecta legislația privind protecția mediului și condițiile prevăzute în actele de reglementare deținute, în desfășurarea oricărei activități cu impact asupra mediului.

De asemenea, protejarea mediului și a sănătății cetățenilor reprezintă o responsabilitate comună, iar Garda Națională de Mediu va interveni ori de câte ori sunt constatate încălcări ale legislației de mediu”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Dâmbovița.

 

Teribilism la volan în Dâmbovița! Tânăr de 19 ani, prins fără permis la volanul unei autoutilitare. Proprietarul s-a ales și el cu dosar penal

0

Teribilism la volan la ceas de seară, în comuna Odobești! Un tânăr de doar 19 ani a fost depistat de polițiști conducând o autoutilitară, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult decât atât, oamenii legii au stabilit că autoutilitara i-ar fi fost încredințată de un bărbat de 31 de ani, din localitate, care ar fi știut că tânărul nu posedă permis de conducere.

Pe numele celor doi bărbați au fost întocmite dosare penale. Tânărul este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar proprietarul autoutilitarei este cercetat pentru încredințarea unui vehicul unei persoane despre care știa că nu deține permis de conducere.

Sâmbătă seara, în jurul orei 19:45, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Titu au oprit pentru control, în comuna Odobești, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 19 ani, din comuna Corbii Mari.

Verificările au indicat faptul că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoutilitara i-ar fi fost încredințată de un bărbat, de 31 de ani, din comuna Odobești.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Misiune contracronometru pentru salvarea unei tinere de 18 ani ! Aflată în stare critică, victima a fost transportată în premieră cu un Black Hawk către centrul ECMO de la Floreasca

0

O tânără de numai 18 ani, aflată în stare critică și conectată la un sistem ECMO, a fost transportată în premieră de la Craiova la București cu un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. Intervenția rapidă i-a oferit șansa de a ajunge la timp în centrul specializat ECMO de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București.

Transferul aeromedical, desfășurat în condiții de maximă siguranță, marchează un moment important pentru medicina de urgență din România. Misiunea a fost coordonată de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), în colaborare cu UPU-SMURD București, și demonstrează nivelul tot mai ridicat al capacităților de intervenție aeromedicală și al cooperării dintre echipele medicale și structurile operative.

Pacienta a fost preluată de o echipă multidisciplinară ECMO a Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), formată din medici specializați în medicină de urgență, terapie intensivă și chirurgie cardiovasculară. Aceștia s-au deplasat la Craiova, unde au evaluat cazul, au canulat pacienta, au inițiat terapia ECMO și au stabilizat-o înainte de transportul către Capitală.

,,Misiunea a fost coordonată de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), împreună cu UPU-SMURD București, și evidențiază dezvoltarea continuă a capabilităților aeromedicale din România, precum și importanța cooperării dintre structurile operative și personalul medical de înaltă specializare.

Datorită vitezei de deplasare, autonomiei și spațiului generos oferite de elicopterul Black Hawk, timpul necesar transferului a fost redus semnificativ, facilitând transportul în condiții optime al unei paciente aflate în stare critică și oferindu-i șansa de a ajunge cât mai rapid într-un centru medical cu expertiză în managementul cazurilor complexe”, a transmis Departmentul General pentru Situații de Urgrnță.

Pe întreaga durată a zborului, medicii au monitorizat permanent starea tinerei și funcționarea sistemului ECMO, o tehnologie care preia temporar funcțiile inimii și ale plămânilor atunci când acestea nu mai pot susține organismul.

Alegerea elicopterului Black Hawk a fost esențială pentru succesul intervenției. Viteza de deplasare, autonomia mare și spațiul generos din cabină au redus semnificativ timpul de transfer și au permis desfășurarea în siguranță a unei proceduri medicale extrem de complexe în timpul zborului.

Misiunea reprezintă prima operațiune de transfer aeromedical interclinic a unui pacient asistat ECMO realizată de echipa multidisciplinară ECMO a Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca). Operaționalizarea acestei capabilități a fost posibilă și datorită pregătirii recente a celor trei medici în Germania, prin programe de instruire dedicate terapiei ECMO, susținute de Fundația pentru SMURD.

ECMO (oxigenarea extracorporală cu membrană) este una dintre cele mai avansate metode de suport vital, utilizată în cazul pacienților aflați în stare critică, atunci când inima și/sau plămânii nu mai pot asigura funcțiile necesare supraviețuirii. Transportul unui astfel de pacient este considerat una dintre cele mai dificile misiuni medicale, necesitând echipamente performante, coordonare impecabilă și personal cu înaltă calificare.

Deși România a mai avut astfel de transferuri realizate de echipe medicale din Iași și Oradea, folosind elicoptere SMURD și Black Hawk, intervenția din acest weekend marchează extinderea acestei capabilități și la nivelul Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca).

Prin astfel de misiuni, sistemul național de urgență își consolidează capacitatea de a oferi pacienților critici acces rapid la tratamente de înaltă performanță, indiferent de locul în care se află, crescând astfel șansele de supraviețuire în cele mai dificile cazuri medicale.

 

 

 

 

 

 

 

 

Trei intervenții dramatice într-o singură zi în Bucegi! Un turist și-a pierdut viața, iar două femei au fost salvate cu elicopterul SMURD

0

Ziua de sâmbătă, 25 iulie, a pus la grea încercare salvamontiștii dâmbovițeni care au intervenit în trei cazuri de urgență pe traseele din Munții Bucegi. Toate misiunile au necesitat sprijinul elicopterului SMURD, iar una dintre intervenții s-a încheiat tragic, în ciuda eforturilor disperate ale salvatorilor.

Prima intervenție a avut loc în zona Bătrâna, unde o femeie de 45 de ani a avut nevoie de ajutor medical după ce a prezentat simptome specifice unei intoxicații cu ciuperci.

Din cauza gravității stării sale și a timpului mare necesar pentru evacuarea pe cale terestră, a fost solicitat elicopterul SMURD, care a transportat victima la o unitate medicală de specialitate.

A doua misiune s-a desfășurat în zona Mecetul Turcesc. O tânără de 21 de ani, care a suferit o luxație la un membru inferior, a primit primul ajutor din partea salvatorilor montani.

Și în acest caz, durata mare a evacuării terestre a impus intervenția elicopterului SMURD, pacienta fiind transportată la spital pentru investigații și tratament.

Cea mai dificilă intervenție s-a produs pe traseul Babele – Peștera, unde un turist a fost găsit în stare de inconștiență. Salvamontiștii au început imediat manevrele de resuscitare și au luptat pentru a-i salva viața până la sosirea elicopterului SMURD. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, persoana nu a mai putut fi salvată. Trupul neînsuflețit a fost coborât de pe munte și predat autorităților competente pentru efectuarea procedurilor legale.

În paralel cu aceste intervenții dificile, o altă echipă Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița a continuat lucrările de refacere și întreținere a marcajelor turistice din Masivul Leaota, activitate esențială pentru siguranța și orientarea turiștilor.

,, Ziua de ieri a fost una solicitantă pentru echipele Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița, care au desfășurat trei intervenții de salvare, toate necesitând sprijinul elicopterului SMURD, precum și activități de întreținere a traseelor turistice.

Mulțumim echipajelor SMURD și IGAV pentru colaborarea excelentă și tuturor salvatorilor montani pentru profesionalismul și dedicarea de care dau dovadă în fiecare intervenție.

Vă recomandăm să vă informați asupra condițiilor din teren înainte de a porni pe traseu, să aveți echipamentul adecvat și să apelați numărul unic de urgență 112 sau 0SALVAMONT în cazul în care întâmpinați”, a transmis Salvamont Salvaspeo Dâmbovița.

Cerere în căsătorie ca-n filme, cu jandarmii în rol principal! Control pentru un „bagaj suspect”, urmat de un „DA” plin de emoție. “Vă dorim să fiți fericiți și să aveți o viață așa cum v-o doriți!”

0

O după-amiază obișnuită s-a transformat într-un moment de neuitat în Șcheii Brașovului, acolo unde o aparentă intervenție a jandarmilor pentru un bagaj suspect a ascuns, de fapt, una dintre cele mai emoționante surprize.

Totul a început cu o plimbare liniștită a doi tineri îndrăgostiți. La un moment dat, în scenă și-a făcut apariția un echipaj de jandarmi, care a intervenit pentru verificarea unui bagaj considerat suspect. A urmat legitimarea celor doi, iar atmosfera a devenit tot mai tensionată, lăsând impresia că situația ar putea lua o turnură neplăcută.

Însă întreaga intervenție fusese pusă la punct în cel mai mic detaliu. În locul unui incident, a urmat un moment care le va schimba viața pentru totdeauna: tânărul a îngenuncheat și a cerut-o în căsătorie pe iubita sa.

Vizibil emoționată, Alina a răspuns cu un „DA” rostit din toată inima, transformând ceea ce părea un simplu control într-o amintire de neprețuit. Pentru ea, momentul a fost cel mai frumos cadou primit de ziua sa, iar pentru Manu, ziua în care și-a văzut visul împlinit.

Impresionați că au putut lua parte la această poveste de dragoste, reprezentanții Jandarmeriei Brașov au transmis un mesaj emoționant.

„Alina și Manu, doi tineri frumoși cu suflete de artiști, au ales ca noi să facem parte din povestea lor de dragoste și să le fim martori într-o zi atât de specială. Vă dorim să fiți fericiți și să aveți o viață așa cum v-o doriți!”.

Un scenariu demn de un film romantic, în care emoțiile, surpriza și iubirea au avut parte de cel mai frumos deznodământ: un „DA” care va rămâne pentru totdeauna în amintirea tuturor celor prezenți.

A transformat viața unei femei din Târgoviște într-un calvar și a ignorat ordinul de protecție! Hărțuitorul a fost arestat

0

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost arestat preventiv după ce ar fi încălcat în mod repetat ordinul de protecție emis împotriva sa și ar fi continuat să hărțuiască o femeie de 37 de ani, din municipiul Târgoviște. Deși instanța îi interzisese orice contact cu victima și îl obligase să păstreze distanța față de aceasta și de locul ei de muncă, bărbatul este acuzat că a ignorat restricțiile.

Anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii mai, bărbatul ar fi urmărit în mod frecvent victima și i-ar fi trimis numeroase mesaje, provocându-i o stare de teamă. În urma acestor fapte, femeia a obținut un ordin de protecție prin care agresorului i-a fost interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de aceasta și la mai puțin de 50 de metri de locul ei de muncă, precum și să o contacteze sub orice formă.

Cu toate acestea, în luna iulie 2026, bărbatul ar fi încălcat obligațiile impuse de instanță. Potrivit anchetatorilor, acesta s-ar fi apropiat de locul de muncă al femeii la o distanță mai mică decât cea permisă și ar fi încercat în repetate rânduri să ia legătura cu ea prin mesaje.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, 25 iulie, bărbatul a fost prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu.

“La data de 24 iulie, în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 52 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de hărțuire și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

Cercetările au evidențiat faptul că, în cursul lunii mai a.c., bărbatul ar fi urmărit în mod frecvent o femeie, de 37 de ani, din municipiul Târgoviște și i-ar fi trimis mesaje în mod repetat, cauzându-i acesteia o stare de temere.

Astfel, femeia a obținut un ordin de protecție, prin care cel în cauză era obligat la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri de victimă și de 50 de metri față de locul de muncă și interzicerea oricărui contact.

Ulterior, în cursul lunii iulie 2026, bărbatul ar fi încălcat obligațiile prevăzute în ordinul de protecțe emis împotriva femeii, în sensul că s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de locul de muncă al victimei și ar fi încercat să o contacteze în mod repetat, prin trimiterea unor mesaje”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Teribilism fără limite pentru un tânăr de 21 de ani din Dâmbovița! Reținut după ce a condus de patru ori fără permis și cu o mașină neînmatriculată

0

Teribilism fără limite pentru un tânăr, de 21 de ani, din județul Dâmbovița! La doar 21 de ani, acesta a fost prins de polițiști de patru ori la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată.

Cum a sfidat legea în mod repetat, dâmbovițeanul, care a reprezentat un adevărat pericol în trafic, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. De asemenea, după ce a ajuns și în fața magistraților, pe numele său a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

„La data de 24 iulie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Butimanu – Postul de Poliție Cojasca, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un tânăr, de 21 de ani, a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Totodată, acesta a fost prezentat magistraților, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în cursul lunii iulie 2026, tânărul ar fi săvârșit 4 fapte de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și o faptă de conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu”, a transmis IPJ Dâmbovița.

 

 

Excepțional! Un elev din Târgoviște, în elita viitorilor arhitecți ai României. A intrat cu al șaptelea rezultat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București

0

Performanță remarcabilă pentru învățământul târgoviștean! Mihai Răzvan Bădescu, absolvent al Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, se numără printre cei mai buni candidați admiși în această vară la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România.

Cu o medie generală de admitere de 9,48, obținută din media de la Bacalaureat – 9,81 și nota la proba de desen – 9,35, tânărul a fost admis cu al șaptelea rezultat la nivel național. Diferența față de cea mai mare medie de admitere din această sesiune a fost de doar 0,17 puncte, primul clasat fiind admis cu 9,65.

Rezultatul confirmă parcursul excepțional al lui Mihai Răzvan Bădescu în cei patru ani petrecuți la Liceul de Arte „Bălașa Doamna”. Elev de excepție, acesta a fost olimpic național, bursier și șef de promoție, remarcându-se constant prin performanțe academice și artistice deosebite.

De-a lungul liceului, Mihai s-a calificat de două ori, cu punctaj maxim, la etapa națională a Olimpiadei de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, la specializarea Arhitectură, confirmându-și talentul și pasiunea pentru domeniul pe care îl va urma mai departe.

Reușita sa a fost întâmpinată cu multă emoție și mândrie de familie. Mama tânărului a transmis un mesaj care a impresionat comunitatea din mediul online: „Mândri tare de tine, Răzvan. Bursier, locul 7 la Arhitectură. Tare mult a muncit pentru aceste reușite”.

Povestea lui Mihai Răzvan Bădescu este dovada că talentul, munca susținută și perseverența pot deschide porțile excelenței. Performanța sa reprezintă nu doar o realizare personală, ci și un motiv de mândrie pentru Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, pentru municipiul Târgoviște și pentru județul Dâmbovița.