Sfârșit tragic pentru o bătrână, de 81 de ani, din județul Olt! Femeia a fost ucisă cu bestialitate de către un tânăr, de 18 ani, care a lovit-o cu un lemn în zona capului. Crima avut loc marți pe raza localități Băbiciu.
Acesta ar fi venit la femeie să schimbe niște bani, dar i-a dat euro falși. Cum femeia și-ar fi dat seama de înșelăciune, tânărul a omorât-o de teamă ca ea să nu anunțe poliția.
Victima a fost găsită de o vecină, care a anunțat imediat Poliția. De asemenea, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Totodată, acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și urmează să fie prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„În urma investigaţiilor efectuate a fost identificat autorul infraţiunii, în persoana inculpatului G. C. C., şi s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 02.02.2026, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se afla în locuinţa numitei T. A., în vârstă de 81 ani, a lovit-o cu un obiect dur (bucată lemn de foc) de mai multe ori la nivelul capului, producându-i multiple leziuni care au condus în mod nemijlocit la decesul acesteia, conform constatărilor preliminare emise de S.J.M.L. Olt la data de 03.02.2026.
Inculpatul G. C. C., în vârstă de 18 de ani, cu antecedente penale, a recunoscut săvârşirea infracţiunii de omor și a precizat că a comis fapta pe fondul unei stări de nervozitate determinate de conflictul spontan dintre cei doi, motivând că a recurs la acest gest, întrucât i-a fost teamă că victima va anunța organele de poliţie în legătură cu mai multe bancnote în monedă euro false pe care inculpatul i le-a dat victimei în schimbul unei sume de bani în bancnote monedă lei”, reiese dintr-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.














