Bărbat din Dâmbovița, săltat de polițiști după ce a fost prins beat criță și fără permis la volan! Alcoolemie uriașă prezentată de bărbat. Astăzi va ajunge în fața magistraților

Publicitate

Un bărbat de 36 de ani, din Ocnița, a fost săltat de polițiști după ce a fost prins beat criță și fără permis de conducere la volan. Acesta a fost oprit în trafic pe DN 72A, pe raza satului Izvoare, în urma unui control de rutină.

Întrucât emană halenă alcoolică polițiștii au procedat la testarea acestuia în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul indicând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, fiind de acord cu recoltarea de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Pe parcursul zilei de astăzi, 20 ianuarie, cel în cauză va fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

„La data de 19 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea unui procuror din cadrul Judecătoriei Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat de 36 de ani, din comuna Ocnița.

Acesta este cercetat într-o cauză penală privind comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Cercetările au reliefat faptul că, în cursul serii de 17 ianuarie, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe bănuit, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72A în afara localității Izvoare, deși nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!