O autospecială de poliție din cadrul IPJ Dâmbovița a fost implicată, în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident rutier, în timp ce se afla în misiune. Impactul s-a consumat în timp ce mașina de poliție urmărea o autoutilitară pe DN 72A, pe raza comunei Voinești. Urmărirea a început în momentul în care conducătorul autoutilitarei, un bărbat, de 50 de ani, nu a oprit la semnalul polițiștilor.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, șoferul din Voinești a fost depistat la volan beat criță. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice necesare în stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
„La data de 5 noiembrie, în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier cu pagube materiale în care a fost implicată o autospecială de poliție.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au efectuat un semnal regulamentar de oprire a unei autoutilitare ce se deplasa pe DN 72A, în afara localității Lunca.
Întrucât șoferul autoutilitarei nu s-a conformat indicațiilor, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia. La un moment dat, autoutilitara ar fi intrat în coliziune cu autospeciala de poliție, condusă de un agent de poliție, în vârstă de 25 de ani. În urma coliziunii, nicio persoană nu a fost rănită.
Cu ocazia verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul autoutilitarei ca fiind un bărbat, de 50 de ani, din comuna Voinești.
Polițiștii au procedat la testarea celor doi șoferi cu aparatul din dotare în vederea depistării consumului de alcool, rezultând o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 50 de ani”, a precizat IPJ Dâmbovița.














