Liderul AUR, George Simion, a reacționat dur, duminică, după decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, acuzând Palatul Cotroceni că a ignorat regulile democratice și procedurile interne ale PNL.
Într-un comunicat transmis în mediul online, AUR susține că desemnarea lui Adrian Veștea a fost făcută fără o propunere formală din partea unui partid politic și reprezintă un nou episod al crizei politice care afectează România.
„Alianța pentru Unirea Românilor constată că democrația bazată pe alegeri, partide politice și voința poporului este suspendată începând cu decembrie 2024”, transmite formațiunea condusă de George Simion.
Reprezentanții AUR afirmă că desemnarea premierului într-o dimineață de duminică, fără consultări politice clare și fără o propunere venită din partea unei formațiuni parlamentare, ridică semne serioase de întrebare privind respectarea principiilor democratice.
Formațiunea susține că separația puterilor în stat trebuie respectată, iar Parlamentul nu poate fi subordonat instituției prezidențiale. AUR consideră că, în condițiile actualului blocaj politic, soluția constituțională este reprezentată de organizarea de alegeri anticipate.
„Alianța pentru Unirea Românilor constată că democrația bazată pe alegeri, partide politice și voința poporului este suspendată începând cu decembrie 2024.
Statul român se află într-un moment de mare cumpănă, iar propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineață de duminică, fără ca Adrian Veștea să fie propus de vreun partid politic, nu face decât să sporească actuala criză pe care o parcurgem.
Separația puterilor în stat înseamnă că Legislativul nu poate fi subordonat Președinției. Când acesta se blochează, soluția constituțională o reprezintă alegerile anticipate. Soluția noastră este întoarcerea la popor și respectarea regulilor democratice. În acest sens vom dialoga cu toate părțile implicate.
AUR nu va accepta ca nimeni din statul român să își creeze regimuri personale, similare cu cele autoritare sau chiar totalitare. Constatăm cu tristețe că am avut dreptate în ceea ce am susținut. Europa este călcată în picioare tocmai de cei care pretind că o susțin cel mai vehement.
Pozițiile exprimate anterior de formațiunea noastră rămân neschimbate, ca și loialitatea față de cetățenii care au încredere în noi în număr mare. România nu are nevoie de trădători, ci de consens, dialog și speranță”, se arată în comunicatul transmis de AUR.














