Momente cumplite pentru o familie, vineri după-amiază! Doi adulți și o adolescentă, de 15 ani, au văzut moartea cu ochii după ce s-au prăbușit cu mașina într-o râpă de aproximativ 10 metri. Accidentul teribil a avut loc pe DN 73, pe raza localității Dâmbovicioara, județul Argeș.
Accidentul s-a consumat în momentul în care șoferul a pierdut controlul volanului, a derapat și a plonjat cu mașina în gol. Bărbatul, care se afla în autoturism împreună cu soția și fiul de 15 ani, au reușit să iasă cu ajutorul participanților la trafic care au văzut ce s-a întâmplat.
„La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii de la Punctul de Lucru Rucăr, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În autoturism se aflau trei persoane – doi adulți și o minoră. Până la sosirea pompierilor, acestea au reușit să se evacueze cu ajutorul altor participanți la trafic. Minora, în vârstă de aproximativ 15 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind asistată de echipajul SAJ la locul accidentului.
De asemenea, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat ISU Argeș.














