Au urcat pe munte în pantofi! Inconștiența lor ar fi putut duce la o nenorocire! Turiști rătăciți în Bucegi, salvați după mai multe ore de căutări de jandarmii montani

Publicitate

Momente dramatice pentru doi turiști rătăciți în Munții Bucegi! Plecați pe munte fără echipament corespunzător, în pantofi și fără lanterne, aceștia au rămas blocați în zona Valea Gaura – Vârful Omu și au fost salvaţi de jandarmii montani braşoveni, după 9 ore de căutări. Turiștii, nepregătiți pentru condițiile montane, au fost surprinși de ceața densă.

După ore de căutări pe o vreme neprielnică și pe o ceață densă, jandarmii au reușit să-i găsească. Cei doi erau epuizați. Cu sprijinul jandarmilor și al echipamentelor oferite, au reușit să coboare în siguranță după aproape 15 ore petrecute pe munte.

„O intervenție dificilă a avut loc noaptea trecută în Munții Bucegi, acolo unde doi turişti, nepregătiți pentru traseu și surprinși de ceața densă, au rămas blocați în zona Valea Gaura – Vârful Omu.

Jandarmii montani au obligația de a interveni pentru salvarea oricărei persoane aflate în pericol, însă, din păcate, lipsa unui echipament minimal a turiștilor îngreunează deseori misiunile și le pune viața în pericol. Așa s-a întâmplat și în acest caz: cei doi plecaseră pe munte în pantofi, fără echipament adecvat sau lanterne. Pentru a rezista frigului, au alergat în jurul unui stâlp de marcaj, sperând să se încălzească până la sosirea echipajului.

Astfel de cazuri, din păcate frecvente, arată cât de importantă este pregătirea corectă înaintea unei drumeții montane și respectarea regulilor de siguranță”, a transmis Jandarmeria Română.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!