Au început lucrările de reabilitare și modernizate a străzii Ion Luca Caragiale din Târgoviște, ultima stradă pe care vor fi efectuate lucrări în acest an, cu speranța că timpul va permite și finalizarea investiției.
Lucrările vizează reabilitarea părții carosabile, a trotuarelor și refacerea canalizării pluviale.
Este o stradă care nu a mai cunoscut de foarte mult timp lucrări de reabilitare și modernizare, după cum a subliniat primarul municipiului, Cristian Stan, care a reamintit că în 2025 vor continua modernizările și reabilitările în zonele care nu au făcut obiectul unor astfel de investiții.
„Avem în proiectare nu mai puțin de 4 investiții care vor debuta anul viitor, nu mai avem atât de multe străzi care trebuie să fie modernizate, însă cu aceste proiecte, vrem să finalizăm acest capitol, astfel încât să putem discuta în felul de o infrastructură rutieră foarte bine pusă la punct. Este cuprinsă parte din Priseaca, rămasă nereabilitată, strada Lămâiței, Calea Ploiești până la Nisipuri și alte asemenea investiții. Dacă este să luăm în calcul și străzile care au fost reabilitate anul acesta, cred că ne apropiem de 100 de străzi modernizate și reabilitate în municipiul Târgoviște în ultimii 4 ani”, a declarat primarul Cristian Stan.
70 la sută din fondurile folosite au fost pe proiecte europene, iar restul pe proiecte finanțate prin Programul național „Anghel Saligny” și din bugetul local.














