Au început înscrierile la Școala Populară de Arte „Octav Enigărescu” a Centrului de Cultură Dâmbovița

Publicitate

Începând de astăzi, 4 septembrie 2024, debutează înscrierile la Școala Populară de Arte „Octav Enigărescu” din cadrul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.

În anul şcolar 2024-2025, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, prin Şcoala Populară de Arte „Octav Enigărescu’’, va organiza următoarele cursuri: Pictură, artă modernă şi grafică, Design vestimentar, Teatru, Pictură pe sticlă – art craft, Canto muzică populară,  ușoară și Canto clasic, Pian, Orgă/Acordeon, Chitară, Vioară, Balet clasic, Dans modern.

Perioada înscrierilor: 4-23 septembrie.

Susținerea probelor de aptitudini: 24-29 septembrie

Afișarea rezultatelor: 30 septembrie

Începerea anului școlar: 1 octombrie

La depunerea dosarului se va achita taxa de 80 lei, nereturnabilă, necesară procesării datelor și testării aptitudinilor, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe pagina de Facebook a Centrului Județean de Cultură.

IMPORTANT! Taxa de școlarizare se va plăti în două tranșe: prima tranșă se va plăti până la data de 15 octombrie 2024, iar tranșa a II-a se va achita până la data de 15 martie a anului 2025.

Înscrierea candidaților se face prin depunerea documentelor necesare la secretariatul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!