Au ajuns la spital după ce au căzut din autobuz! Momente dramatice pentru două femei! Una dintre ele și-a rupt piciorul

Publicitate

Clipe dramatice pentru două femei, de 72 de ani, pe parcursul zilei de sâmbătă! Acestea s-au aflat la un pas de moarte, după ce au căzut dintr-un autobuz pe partea carosabilă, pentru că ușile nu ar fi fost asigurate corespunzător. Incidentul a avut loc în municipiul Sibiu.

Cele două femei erau pasagere în mijlocul de transport în comun. În urma incidentului, femeile au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Una dintre bătrâne și-ar fi fracturat un picior.

Oamenii legii susțin că din primele verificări, șoferul nu ar fi închis ușile înainte de a pleca din stație. La volanul autobuzului se afla un bărbat de 53 de ani.

,,Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un mijloc de transport în comun, pe strada Siretului către Calea Dumbrăvii, un bărbat de 53 din Sibiu, a oprit într-o stație de autobuz, iar la momentul punerii în mișcare de pe loc, ușile vehiculului nu ar fi fost asigurate corespunzător, iar două pasagere, ambele în vârstă de 72 de ani s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă.

În urma evenimentului, cele două femei au suferit vătămări corporale, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale”, a precizat IPJ Sibiu.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!