Un dâmbovițean își caută disperat mama în vârstă de 63 de ani! Femeia este negăsit de joi de dimineață, 21 august. Aceasta a plecat de acasă, în jurul orei 05.30, și nu a mai revenit la domiciliu său, din comuna Comișani. Fiul său a anunțat poliția despre dispariția mamei sale pe parcursul zilei de ieri.
„În cursul zilei de ieri, 21 august, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că mama sa, Mihai Mihaela, în vârstă de 63 de ani, a plecat de la domiciliul său din comuna Comișani, în jurul orei 05.30 și nu a revenit până la acest moment”, a transmis IPJ Dâmbovița.
La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu o geacă neagră.
Femeia în cauză are următoarele semnalmente: înălțime 1.62 m, păr scurt roșcat și ochi căprui.
De asemenea, aceasta are o afecțiune medicală la membrul inferior, cauzând un mers clătinat.
Persoanele care dețin informații utile în vederea identificării femeii sunt rugate să apele numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
























