Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vorbește despre noi planuri luate în calcul în contextul pandemiei de coronavirus. România intră în stare de alertă începând cu data de 15 mai, cu noi reguli, dar mai ales cu noi pedepse petru cine încalcă prevederile legale.
Ministrul Sănătății precizează că oamenii care nu vor purta mască în spațiile închise, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă vor fi amendați. Cuantumul amenzilor va fi stabilit de către Ministerul de Interne.
”Noi contăm foarte mult pe spiritul civic, haideți, să spunem că în prima săptămână vom fi la nivel de avertisment, dar în a doua săptămână va exista și o sancțiune.
Va exista o amendă (…) Nu ne-am gândit la un cuantum, toate sunt într-o analiză, toate sunt într-o expertiză la Ministerul de Interne.”, a spus Nelu Tătaru, la TVR.
Până acum, în România sunt mai multe orașe care au instituit obligativitatea purtării unei măști sau a unui mijloc de protecție a nasului și a gurii. Amintim aici de Suceava, Iași, Bacău, Constanța, Buzău, Galați și altele.














