Atac mafiot în plină stradă, în municipiul Craiova! Fochistul Colegiului Național Pedagogic din Craiova a fost atacat cu un cuțit de o persoană necunoscută, în timp ce se îndrepta spre locul de muncă. În urma atacului furibund al gresorului, acesta a fost înjunghiat cu un cuțit de numai puțin de 12 ori.
După agresiune, atacatorul a fugit de la locul faptei. Acesta era îmbrăcat cu haine închise la culoare și avea capul acoperit cu o cagulă. În schimb, victima a reușit să apeleze numărul de urgență 112, fiind transportată ulterior la spital de un echipaj SMURD. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile au anunțat că iau în calcul mai mulți suspecți.
„În data de 08.01.2026, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect o tentativă de săvârşire a infracţiunii de omor asupra unei persoane vătămate din Craiova, angajat al Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”.
Din probatoriul administrat a reieşit că în data de 08.01.2026, în jurul orei 05:30, persoana vătămată se deplasa pe strada Doljului din Craiova către locul de muncă şi, în apropierea intersecţiei cu strada Amaradia, ar fi fost atacată din spate de o persoană necunoscută, care ar fi purtat haine de culoare închisă şi ar fi avut capul acoperit cu o cagulă.
În timpul atacului, persoana vătămată ar fi fost lovită de douăsprezece ori cu un obiect tăietor în mai multe zone ale corpului. Ulterior atacului, persoana vătămată a solicitat sprijin medical prin apelarea SNUAU 112 şi, la faţa locului, s-a deplasat un echipaj SMURD care a transportat victima la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Precizăm că cercetările penale se desfăşoară în stadiu in rem, cu privire la faptă şi au fost administrate mai multe mijloace de probă care au condus la conturarea unui cerc de persoane suspectate de comiterea infracţiunii. Până în prezent nu a fost formulată o acuzaţie penală faţă de o anumită persoană”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.














