A fost panică miercuri de dimineață în comuna Brezoaele, după ce o anexă gospodărească a luat foc! Pompierii au intervenit în forță pentru stingerea flăcărilor, care s-au extins pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Văzând cum anexa se topește sub flăcări, o femeie a făcut atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipele de intervenție ajunse la fața locului.
,,În jurul orei 08:42 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la o anexă, în comuna Brezoaele, satul Brezoaele
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în mod generalizat la o anexă, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
O persoană de sex feminin, ce prezenta un atac de panică, a fost asistată medical de către echipajul SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital.
Incendiul este lichidat și se acționează pentru înlăturarea efectelor negative.
Pentru lichidarea incendiului au acționat pompierii Gărzii de Intervenție Răcari și Detașamentului Titu, cu 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.














