Structura de prevenire a criminalităţii din Dâmbovița, alături de reprezentanţii Penitenciarelor Mărgineni şi Găeşti, a organizat o întâlnire cu elevii de la Şcolile Gimnaziale “Coresi” şi “Ion Alexandru Brătescu-Voineşti”, ambele din Târgovişte.
Acțiunile fac parte din cea de-a zecea ediție a proiectului de prevenire a delincvenţei juvenile “DINCOLO DE APARENŢE”.
În fața adolescenților, aflați la vârsta tentațiilor și a dorințelor de a experimenta, uneori fără să știe că există și imense pericole, două persoane privative de libertate şi-au relatat poveştile de viaţă, subliniind importanţa familiei şi a anturajului. Totodată, poliţiştii au atras atenţia copiilor cu privire la necesitatea adoptării unui comportament preventiv, a integrării unui grup de prieteni responsabili care respectă legea.
Surpriza majoră a fost prezența la întâlnire a multiplei campioane naţionale la baschet feminin, componenta a echipei naţionale de baschet feminin 3X3, participantă la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, Ancuţa Stoenescu. Ea i-a îndrumat pe cei tineri să aleagă o serie de activităţi de recreere, de petrecere a timpului liber şi să se îndrepte spre sport, acesta ajutând la dezvoltarea armonioasă a omului.