O femeie de 53 de ani, din orașul Găești, a fost amendată drastic de polițiști după ce a fost observată că a abandonat mai mulți pui de pisică. Găeșteanca a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, după ce a lăsat puii de pisică într-o ladă, în fața unei farmacii veterinare din oraș.
„La data de 18 august, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 12 august, o femeie, în timp ce s-ar fi aflat în orașul Găești, ar fi abandonat mai mulți pui de pisică, în fața unei farmacii veterinare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind o femeie, de 53 de ani, din orașul Găești.
Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Polițiștii dâmbovițeni reamintesc că abandonarea animalelor constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei.















