Alte 16 blocuri vor fi reabilitate termic la Târgoviște. Finanțările, din bani europeni

Publicitate

Vești excelente pe final de an pentru municipiul Târgoviște!

A fost publicată lista cererilor de finanțare aprobate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, în cadrul căreia Târgoviștea este prinsă cu 50.500.000 lei din fonduri europene.

”Municipiul Târgoviște a reușit depunerea cu succes, până acum, a 4 cereri de finanțare, a căror valoare însumează 50.500.000 lei și care vizează eficientizarea energetică a 16 blocuri de locuințe din municipiul Târgoviște!

Este începutul celei mai importante campanii de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din orașul nostru, campanie care va continua cu proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional, în cadrul cărora cota locală de contribuție nu va depăși 5%”, a declarat astăzi primarul Cristian Stan.

Vă reamintim că în ultimii ani 14 blocuri din Târgoviște au primit undă verde la reabilitarea cu fonduri europene, deci nu din alte surse, ci bani europeni.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!