Alertă la Târgoviște după dispariția unei copile de 14 ani! Poliția face apel la populație

Publicitate

Polițiștii din Târgoviște sunt în alertă după ce mama unei copile de 14 ani a anunțat dispariția fetei. Adolescenta ar fi plecat voluntar de acasă și nu s-a mai întors.

,,La data de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiica acesteia, OLARU CLAUDIA-ANDREEA,în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliul din municipiul Târgoviște și nu a mai revenit”, au transmis polițiștii târgovișteni.

La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu un tricou alb, blugi de culoare albastră și era încălțată cu pantofi sport albi.

Minora are 1,6 metri înălțime, păr șaten, lung.

Persoanele care dețin informații utile în vederea identificării acesteia sunt rugate să anunțe politia sau să sune la 112.

Publicitate