A fost alertă, astăzi la prânz, în satul Saru, comuna Valea Mare! Cetățenii din localitate au intrat în panică după ce a avut loc o explozie urmată de un incendiu la o casă de pe strada Principală.
Trei persoane au fost rănite în urma exploziei. Potrivit pompierilor, victimele au fost transportate la spitalul din Găești, pentru îngrijiri și investigații medicale.
Flăcările au distrus locuința pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
„La locul incendiului, pompierii au constatat că focul se manifesta generalizat la nivelul casei. În urma evaluării inițiale au fost identificate trei persoane rănite, care prezentau arsuri. Cele trei victime au fost preluate de către echipajul SMURD și echipajele SAJ și transportate la CPU Găești.
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu două ambulanțe de la SAJ și o ambulanță SMURD. Se acționează în continuare pentru lichidarea incendiului. Acesta a afectat o suprafață de circa 300 metri pătrați”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.
Pentru stingerea incendiului acționează pompierii Detașamentului Găești, care au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 2 echipaje SMURD.
























