Alertă de vreme rea! De la caniculă, la ploi torențiale, vijelii și grindină, inclusiv în Dâmbovița

Foto: Arhivă
Publicitate

Vremea la extreme! Meteorologii au emis duminică două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de furtuni şi vijelii puternice valabile în aproape toată ţară, până luni dimineaţa, inclusiv și în Dâmbovița.

Astfel, în intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 25 iulie, ora 6:00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de peste 55 – 75 km/h), grindină, descărcări electrice şi izolat averse torenţiale. Noaptea aceste fenomene se vor restrânge spre sud-estul teritoriului. ANM a emis un Cod galben pentru aceste zone.

Totodată, o avertizare Cod portocaliu este valabilă pe parcursul zilei de duminică, respectiv între orele 14:00 şi 23:00, local în Transilvania şi Moldova, iar spre seară şi la începutul nopţii în regiunile sudice, unde vor fi perioade cu vijelii puternice (rafale de peste 90 km/h), frecvente descărcări electrice şi grindină. Pe alocuri aversele vor fi torenţiale, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 litri/mp, iar în zonele montane izolat 40 – 50 litri/mp.

Recomandările autorităților 

– populația să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale;

– în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora;

– evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;

– sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;

-închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii;v

-evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!