Adrian Mihalcea, înainte de plecarea Chindiei Târgoviște în cantonament: “Suntem în discuții și cu alți jucători. Lotul va fi întărit cu siguranță”

298

Începând de marți, Chindia Târgoviște s-a mutat la Brașov pentru a efectua un cantonament centralizat, ce se va întinde pe o perioadă de 12 zile. Pe durata stagiului de pregătire, roș-albaștrii vor susține câteva teste de verificare, iar primul va fi sâmbătă, la Tărlungeni, împotriva argeșenilor de la CS Mioveni.

Din lotul deplasat la Brașov fac parte majoritatea jucătorilor achiziționați în această vară. În aceste condiții, noul antrenor Adrian Mihalcea va avea posibilitatea să-i vadă la lucru pe nou-veniți în cel mai scurt timp.

Înaintea plecării în cantonament, Adrian Mihalcea a lăsat de înțeles că echipa târgovișteană va mai fi întărită cu câțiva jucători cu experiență, iar oficialii clubului poartă discuții intense cu ei.

De asemenea, tehnicianul Chindiei a făcut  și o promisiune interesantă  suporterilor târgovișteni.

“Am avut o săptămână în care băieții s-au pregătit bine. Am trasat câteva idei pe care ne vom baza în acest campionat. Îmi doresc să punem la punct toată strategia. Perioada este foarte scurtă, avem doar patru săptămâni până la debutul noului sezon. Avem nevoie să urgentăm aceste lucruri.

Sunt bucuros că oamenii de aici au avut încredere în mine și sper să facem o treabă bună la Chindia. Au venit câțiva jucători noi, suntem în discuții și cu alții, cu experiență la nivelul Ligii I, lotul va fi întărit, cu siguranță.

Vreau să le promit suporterilor că vom face tot ce ne stă în putință ca echipa să nu mai ajungă în situația din finalul sezonului trecut. Îmi doresc să repetăm performanța din campionatul 2020-2021, când echipa a fost aproape de play-off”, a precizat Adrian Mihalcea, într-un interviu acordat pentru site-ul clubului târgoviștean.

Până să ajungă la Brașov, jucătorii Chindiei s-au pregătit pe plan local, la baza sportivă de la Animoasa, acolo unde a avut loc și reunirea, pe 13 iunie.

Sursă foto: Facebook AFC Chindia Oficial 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!