Accident teribil pe DN 1A, în Dâmbovița. A intervenit echipajul de descarcerare

Publicitate

Un accident teribil s-a petrecut în această seară pe DN 1A, pe raza localității Bujoreanca. Două autovehicule, un TIR și un autoturism, s-au ciocnit violent, iar în urma impactului doi bărbați au fost răniți extrem grav.

Cei doi bărbați din autoturism au fost descarcerați dintre fiarele contorsionate. Ambii au fost găsiți în  stare de inconștiență în momentul când au fost preluați de un echipajele de pe ambulanțe ajunse în zona accidentului.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la ISU Dâmbovița, cu două autospeciale cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare grea și un echipaj SMURD. De asemenea, tot acolo au ajuns trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița. În sprijin au venit și pompierii de la Detașamentul Buftea, cu o specială de descarcerare și un echipaj SMURD.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele teribilului accident rutier. Pentru o perioadă de timp traficul a fost blocat în acea zonă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!