Accident teribil la Tărtășești! Două persoane rănite, dintre care una grav, patru mașini implicate

Publicitate

Un accident grav a avut loc în această dimineață pe Drumul Național 7, pe raza localității Tărtășești. Patru mașini au intrat în coliziune, iar două persoane au fost rănite, dintre care una foarte grav. Pompierii militari au intervenit pentru scoaterea unei victime aflate între fiarele contorsionate ale unei mașini implicate în accident.

La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul Răcari, cu o autospecială cu apă și spumă, dar și cei de la Detașamentul Titu, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În zona accidentului s-au deplasat și două echipaje de la SAJ Dâmbovița.

Potrivit polițiștilor, accidentul a apărut pe fondul neadaptării distanței de mers. În urma puternicului impact, mașinile au fost proiectate în afara părții carosabile.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările teribilului accident.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!