Accident cumplit între două mașini pe „drumul morții”! Trei victime, dintre care două încarcerate, transportate de urgență la spital

Sursă foto: ISU Bacău
Publicitate

Accident cumplit între două mașini, luni după-amiază, pe E85, în zona localității Cleja, județul Bacău. În urma impactului teribil dintre autoturisme, trei persoane (ambii șoferi și o pasageră) au fost rănite grav. Două dintre acestea au fost găsite încarcerate de echipajele de intervenție.

Coliziunea produsă pe „drumul morții” a avut loc în urma unei depășiri neregulamentare. Un șofer, de 55 de ani, a intrat în depășire și la un moment dat s-a izbit în plin de un autoturism, condus de o femeie de 44 de ai, care se deplasa regulamentar, din sens opus.

„De urgență la locul intervenției s-au deplasat 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială descarcerare, 1 autospecială hidroperforare, 1 ambulanta SMURD, încadrate cu 13 pompieri militari si 3 ambulante din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.

Ajunși la fața locului s-a constatat faptul că 2 persoane erau încarcerate si 1 persoană era blocată in autoturism. De urgență s-a intervenit pentru acordarea primului ajutor si descarcerarea acestora.

În acest moment toate victimele au fost preluate de către echipajele medicale și au început deplasarea către UPU Bacău. Drumul E85 este blocat pe ambele sensuri”, a transmis ISU Bacău.

Din cauza stării de sănătate a șoferilor, aceștia nu au putut fi testați cu aparatul etilotest, urmând a le fi recoltate mostre biologice de sânge la unitatea medicală. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală și au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier.

„Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Bacău spre Adjud, ar fi efectuat manevra de depășire, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 44 de ani, care se deplasa din sens opus.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorilor celor două autoturisme și a unei tinere de 20 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani, aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!